Formularul A1

Mesaj
Autor
petrovicif952
Mesaje: 447
Membru din: Dum Feb 01, 2009 2:00 am

Formularul A1

#1 Mesaj de petrovicif952 »

Buna ziua

Poate cineva sa ma ajute cu o baza legala pentru obtinerea formularului A1
Daca stiti care sunt conditiile pe care o firma trebuie sa le indeplineasca pentru obtinerea formularului si eventual daca ati cerut la Casa Nationala de Pensii acest formular cat timp a durat pentru obtinere

Va multumesc anticipat pentru sfaturi

petrovicif952
Mesaje: 447
Membru din: Dum Feb 01, 2009 2:00 am

Re: Formularul A1

#2 Mesaj de petrovicif952 »

Trimit mai jos conditiile care trebuie sa le indeplineasca angajatorul pentru obtinerea formularului A1 - daca obtin mai multe detalii voi posta aici pentru ca mi-a fost destul de greu sa gasesc informatii

Angajatorul trebuie să facă dovada îndeplinirii următoarelor condiții:

- să fie înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului din România și să aibă CIF, CUI și/sau Cod fiscal; această condiție va fi dovedită prin prezentarea certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului;

- să desfășoare activități substanțiale specifice domeniului său profesional și nu doar activități de administrare, aspect ce poate fi dovedit prin prezentarea de documente financiare (bilanț contabil și balanțe de verificare sintetice și analitice);

- cifra de afaceri realizată de angajatorul din România să reprezinte cel puțin 25% din cifra de afaceri realizată de angajator atât în România, cât și în statul de ocupare (statul în care este detașat lucrătorul salariat);

- ponderea procentuală a salariaților rămași să-și desfășoare activitatea în România, raportată la numărul total al salariaților angajați atât în țară, cât și în statul de ocupare să depășească 25% sau 50% (procent stabilit în funcție de vechimea angajatorului și de numărul total de salariați), iar natura activității desfășurate de aceștia în România să fie specifică domeniului profesional al angajatorului;

- angajatorul care detașează lucrători salariați pe teritoriul altui stat membru trebuie să prezinte garanția de a fi solvabil, astfel încât să existe certitudinea că își va îndeplini obligațiile de plată a contribuțiilor sociale pentru lucrătorii salariați detașați pe teritoriul altui stat membru. Precizăm că această condiție se dovedește prin prezentarea certificatului de atestare fiscală și a actelor care fac dovada achitării contribuțiilor sociale și a celorlalte obligații legale la bugetul general consolidat al statului.

În ceea ce privește personalul salariat detașat, este necesară, de asemenea, îndeplinirea unor condiții:

- lucrătorul salariat trebuie să își desfășoare, în mod obișnuit, activitatea la angajatorul din România care îl detașează pe teritoriul altui stat membru, condiție dovedită de către angajator, prin prezentarea contractului individual de muncă al salariatului în cauză;

- activitatea lucrătorului detașat pe teritoriul altui stat membru să corespundă domeniului de activitate al angajatorului din România; această conditțe se dovedește prin prezentarea unei copii a contractului/antecontractului încheiat între angajatorul din România și cel din statul membru de ocupare din care să reiasă scopul detașării pe teritoriul statului de ocupare;

- lucrătorul salariat să se afle, imediat anterior începerii activității salariate, sub incidența legislației statului membru în care este stabilit angajatorul acestuia. Această condiție se consideră îndeplinită dacă se face dovada faptului că salariatul a realizat o perioadă de asigurare în sistemul de securitate socială din România de cel puțin o lună de zile, imediat anterior începerii activității la angajatorul care îl detașează pe teritoriul altui stat membru;

- raportul de subordonare între lucrătorul salariat în cauză și angajatorul sau trebuie să se mențină pe toată durata detașării;

- detașarea internațională trebuie să aibă drept scop desfășurarea, în statul membru de detașare, a unei activități determinate în contul angajatorului din România.

apetrem
Mesaje: 2852
Membru din: Mar Noi 15, 2011 12:00 am
Localitate: Brasov

Re: Formularul A1

#3 Mesaj de apetrem »

Marian Apetre

petrovicif952
Mesaje: 447
Membru din: Dum Feb 01, 2009 2:00 am

Re: Formularul A1

#4 Mesaj de petrovicif952 »

Iti multumesc apetrem

Ma ajuta si aceste informatii.

Eu o sa fiu nevoita sa cer aceste formulare si voi posta aici toate informatiile necesare pentru obtinerea formularului a1.

Astept cu interes si alte sugestii

gherghescua
Mesaje: 141
Membru din: Mie Mar 06, 2013 11:23 am
Contact:

Re: Formularul A1

#5 Mesaj de gherghescua »

Buna ziua. As vrea si eu o lamurire. O societate romaneasca de transport international are soferi care lucreaza in UE, contributiile si impozitele se platesc in Romania. Trebuie depuse documente pentru obtinerea formularului A1?

gherghescua
Mesaje: 141
Membru din: Mie Mar 06, 2013 11:23 am
Contact:

Re: Formularul A1

#6 Mesaj de gherghescua »

Nu ma poate ajuta nimeni, va rog?

Scrie răspuns