Pagina 1 din 1

pensie anticipata

Scris: Lun Oct 12, 2020 11:31 am
de paund852
administrator de firma pensionat anticipat daca primeste dividende risca sa piarda pensia anticipata?

Re: pensie anticipata

Scris: Lun Oct 12, 2020 11:53 am
de pomparaus
Da

Re: pensie anticipata

Scris: Lun Oct 12, 2020 12:15 pm
de paund852
exista o suma minima?

Re: pensie anticipata

Scris: Lun Oct 12, 2020 12:42 pm
de pomparaus
Suspendarea plăţii pensiei anticipate se face începând cu luna următoare celei în care:
• pensionarul şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat, cu care România a încheiat convenţie de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale, dacă potrivit prevederilor acesteia pensia se plăteşte de către celălalt stat;
• pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate, realizează venituri lunare:
a. în baza unui contract individual de muncă;
b. în baza unui raport de serviciu;
c. din activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi ca membri cooperatori într-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.
• la cererea pensionarului.

Re: pensie anticipata

Scris: Lun Oct 12, 2020 1:35 pm
de paund852
s ar incadra la c?

Re: pensie anticipata

Scris: Lun Oct 12, 2020 1:46 pm
de pomparaus
b si c

Re: pensie anticipata

Scris: Vin Oct 16, 2020 6:40 pm
de moldovanv216
Ce venituri se pot cumula

Veniturile din activități independente sunt cele obținute de PFA-uri ori cei care câștigă din drepturi de proprietate intelectuală.

Veniturile din activități independente sunt definite în Codul fiscal drept veniturile obținute de către persoana care dispune de libertatea de alegere a locului și modului de desfășurare a activității, precum și a programului de lucru, de libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți, de către persoana care își asumă riscurile inerente activității, care are personal angajat sau care îndeplinește oricare dintre celelalte criterii din Codul fiscal.

Cei pensionați anticipat pot obține simultan aproape orice alte venituri care nu presupun un raport de muncă (de serviciu), notează avocatnet.ro. Pot obține venituri din: chirii, dividende, jocuri de noroc sau activități agricole. Toate acestea trebuie însă fiscalizate prin declarația unică.