Rezerva legala

Mesaj
Autor
simont
Mesaje: 8
Membru din: Joi Aug 03, 2017 2:06 pm

Rezerva legala

#1 Mesaj de simont »

Buna ziua! Daca am utilizat rezerva legala la acoperirea pierderii, valorea aceasta este impozabila? Si o pot deduce trimestrial la calcul impozit pe profit? Eu asa inteleg.

19. (1) În aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, rezerva se calculează cumulat de la începutul anului și este deductibilă la calculul rezultatului fiscal trimestrial sau anual, după caz. Rezervele astfel constituite se majorează sau se diminuează în funcție de nivelul profitului contabil din perioada de calcul. De asemenea, majorarea sau diminuarea rezervelor astfel constituite se efectuează și în funcție de nivelul capitalului social subscris și vărsat sau al patrimoniului. În situația în care, ca urmare a efectuării unor operațiuni de reorganizare, prevăzute de lege, rezerva legală a persoanei juridice beneficiare depășește a cincea parte din capitalul social sau din patrimoniul social, după caz, diminuarea rezervei legale la nivelul prevăzut de lege nu este obligatorie.

În cazul în care rezerva legală este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice formă, inclusiv pentru majorarea capitalului social, rezerva reconstituită ulterior acestei utilizări, în aceeași limită, este deductibilă la calculul rezultatului fiscal.

(5) Reducerea sau anularea oricărui provizion ori a rezervei care a fost anterior dedusă, inclusiv rezerva legală, se include în rezultatul fiscal, ca venituri impozabile sau elemente similare veniturilor, indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată modificării destinației provizionului sau a rezervei, distribuirii provizionului sau rezervei către participanți sub orice formă, lichidării, divizării sub orice formă, fuziunii contribuabilului sau oricărui altui motiv. Prevederile prezentului alineat nu se aplică dacă un alt contribuabil preia un provizion sau o rezervă în legătură cu o divizare sau fuziune, sub orice formă, reglementările acestui articol aplicându-se în continuare acelui provizion sau rezervă.

paturcai
Mesaje: 8076
Membru din: Mie Feb 07, 2007 12:00 am

Re: Rezerva legala

#2 Mesaj de paturcai »

Stati un pic, cum adica am folosit rezerva legala si daca ea este deductibila?
Rezerva legala deja existenta o folositi pentru acoperirea unei pierderi, in schimb creearea unei noi rezerve in cei 5 ani este deductibila fiscal.
De fapt ce intrebati?
Am vazut viitorul. Nu mi-l permit!

simont
Mesaje: 8
Membru din: Joi Aug 03, 2017 2:06 pm

Re: Rezerva legala

#3 Mesaj de simont »

Buna ziua! Imi cer scuze pt exprimare, nu inteleg daca dupa ce s-a folosit rezerva legala pt acoperirea unei pierderi, la urmatorul calcul de impozit pe profit ar fi trebuit sa se considere venit impozabil acea valoare si daca tot asa la urmatoarele calcule de impozit pe profit pot considera deductibila valoarea aceaa de 5%...? Multumesc!

Scrie răspuns