Factura consultanta proiect fonduri europene

Intrebari - raspunsuri diverse despre programele SAGA
Mesaj
Autor
piersicanud
Mesaje: 44
Membru din: Lun Mai 17, 2010 12:00 am

Factura consultanta proiect fonduri europene

#1 Mesaj de piersicanud »

Buna ziua,
Va rog sa ma ajutati cu indrumare legat de urmatoarea situatie:
Firma a aplicat pentru finantare nerambursabila prin fonduri europene, proiectul este aprobat, urmeaza sa fie semnat si contractul (luna aceasta in cel mai bun caz, au aparut intarzieri).
Pentru consultanta a apelat la o firma care ofera servicii specializate (cu TVA la incasare), suma datorata pentru aceste servicii de consultanta (fara TVA) fiind cuprinsa in proiect si urmand a fi recuperata. Prima transa pentru aceste servicii a fost achitata in luna iulie cand am primit decizia de aprobare a proiectului, desi trebuia achitata la semnarea contractului pentru finantare (speram sa nu dureze asa mult procedura de semnare..)

Este corect sa inregistram factura?
-la primirea facturii (iulie)
628 = 401 – valoarea serviciilor de consultanță
4428.TP = 401 TVA
- apoi, dupa semnarea contractului de finantare, probabil august
4452-741
Multumesc anticipat!

Avatar utilizator
herganiec
Mesaje: 5956
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am

Re: Factura consultanta proiect fonduri europene

#2 Mesaj de herganiec »

nu este o problemă că factura a fost emisă și plătită în iulie, înainte de semnarea contractului, dacă din documentele proiectului rezultă că această cheltuială este eligibilă. Eu aș evita însă înregistrarea subvenției în iulie și aș aștepta semnarea contractului și îndeplinirea condițiilor necesare recunoașterii.
„Nu inteligența ne face mari, ci bunătatea inimii. Nu contează cât de mult știi, ci cât de mult bine faci.”

paturcai
Mesaje: 4537
Membru din: Mie Feb 07, 2007 12:00 am

Re: Factura consultanta proiect fonduri europene

#3 Mesaj de paturcai »

In continuarea celor scrise de HerganieC:
Reiau monografia:
Primirea facturii de la consultant:
628 = 401/404
4428.TP = 401/404
Plata facturii catre consultant:
401/404 = 5121/5124
4426 = 4428.TP
Faptul că plata a fost făcută înainte de semnarea contractului (dar după data de începere a eligibilității cheltuielilor, de regulă stabilită prin ghidul solicitantului) este în regulă atât timp cât respectă regulile de eligibilitate din ghid.
Recunoasterea subventiei:
In August se semneaza contractul:
4452 = 472 (valoarea subventiei eligibile)
Luna treceti pe cheltuieli cota-parte a cheltuielilor deja suportate (pe perioada de eligibilitate: 3 ani, 5 ani, etc, conform duratei de amortizare a activului)
472 = 7411/7418
In cazul subventiilor pentru investitii folositi contul 475 virarea la venturi va fi atunci folosind contul 7584 (pe masura inregistrarii amortizarii activului respectiv)
Tehnologia nu înlocuiește omul, dar omul care folosește tehnologia îl înlocuiește pe cel care nu o folosește.
Nu trebuie sa fii primul dar trebuie să fii cel mai bun!

piersicanud
Mesaje: 44
Membru din: Lun Mai 17, 2010 12:00 am

Re: Factura consultanta proiect fonduri europene

#4 Mesaj de piersicanud »

Imi este clar acum, va multumesc frumos pentru raspunsuri!

pinteae
Mesaje: 1910
Membru din: Joi Feb 10, 2011 12:00 am
Localitate: Targu Mures

Re: Factura consultanta proiect fonduri europene

#5 Mesaj de pinteae »

In recunoasterea contabila a achizitiei serviciilor de consultanta, mai trebuie sa tii cont de faptul ca, ca acele servicii pot fi direct legate de o achizitie de imobilizari. In aceasta situatie, costul serviciilor de consultanta ar trebui sa intre in costul de achizitie a imobilizarilor respective. Acest gen de recunoastere, modifica monografia contabila descrisa anterior.
Eugen Pintea

bizganf
Mesaje: 110
Membru din: Mie Apr 08, 2015 1:38 pm

Re: Factura consultanta proiect fonduri europene

#6 Mesaj de bizganf »

paturcai scrie: ↑Mar Aug 11, 2026 9:12 am In continuarea celor scrise de HerganieC:
Reiau monografia:
Primirea facturii de la consultant:
628 = 401/404
4428.TP = 401/404
Plata facturii catre consultant:
401/404 = 5121/5124
4426 = 4428.TP
Faptul că plata a fost făcută înainte de semnarea contractului (dar după data de începere a eligibilității cheltuielilor, de regulă stabilită prin ghidul solicitantului) este în regulă atât timp cât respectă regulile de eligibilitate din ghid.
Recunoasterea subventiei:
In August se semneaza contractul:
4452 = 472 (valoarea subventiei eligibile)
Luna treceti pe cheltuieli cota-parte a cheltuielilor deja suportate (pe perioada de eligibilitate: 3 ani, 5 ani, etc, conform duratei de amortizare a activului)
472 = 7411/7418
In cazul subventiilor pentru investitii folositi contul 475 virarea la venturi va fi atunci folosind contul 7584 (pe masura inregistrarii amortizarii activului respectiv)

Ma scuzati, ma aflu si eu intr-o situatie relativ similara, unde serviciile de consultanta sunt facturate partial conform contract imediat dupa semnarea contractului de finantare si am facut astfel:
semnare contract/recunoastere subventie de primit aferente serviciilor
4452-472 (servicii) - val cf contract finantare
4452-4752 (achizitii echipamente) - val conform contract finantare
factura servicii consultanta
618 - 401
4426- 401
inregistrare la venit cheltuiala
472-7416
Acum ca ati mentionat ca 472 se distribuie pe perioada de eligibilitate si ca daca consultanta este aferenta si unor achzitii de utilaje sunt alte note contabile, m-am pierdut...daca m-ati putea lumina, mi-ar fi de mare ajutor.
Multumesc frumos!

paturcai
Mesaje: 4537
Membru din: Mie Feb 07, 2007 12:00 am

Re: Factura consultanta proiect fonduri europene

#7 Mesaj de paturcai »

Suma din contul 472 incepe sa "produca" inregistrari din data in care incepe sa curga perioada de valabilitate a eligibilitatii.
Adica:
Oficial serviciile incep (conform "finantarii") cu data de 01.09.2026, dar ati facut o factura in luna AUgust 2026
Data de la care se face nota contabila (472 = 7411/7418) este data care este trecuta in GHID: 01.09.2026; nu puteti face inregistrarea in August daca in GHID spune Septembrie 2026.
Treceti aceasta nota la "Cheltuieli/venituri in avans" dati perioada (01.09.2026 pana la 31.08.2032, de exemplu; sa iasa 7 ani fix); la fiecare inchidere de luna aceasta nota se va opera automat (precum o amortizare lunara pana la epuizare).
Tehnologia nu înlocuiește omul, dar omul care folosește tehnologia îl înlocuiește pe cel care nu o folosește.
Nu trebuie sa fii primul dar trebuie să fii cel mai bun!

bizganf
Mesaje: 110
Membru din: Mie Apr 08, 2015 1:38 pm

Re: Factura consultanta proiect fonduri europene

#8 Mesaj de bizganf »

Factura de consultanta este impartita in 4 transe, respectiv 25% cand se primeste raspunsul favorabil, 25% cand se semneaza contractul de finantare, 25 % la momentul primei cereri de rambursare si 25% la momentul ultimei cereri de rambursare.
Serviciile de consultata sunt cheltuieli eligibile 100% (ajutor minimis) si sunt cuprinse in totalul cheltuielilor eligibile indirecte in cota forfetara de 7% din total buget.
Firma de consultanta a facturat 50% la momentul semnarii contractului de finantare.
in Ghid din cate am citit si ni s-a si comunicat de catre consultant, cheltuielile sunt considerate eligibile de la momentul depunerii cererii de finantare si pana la sf programului, respectiv 31 dec 2029.
Dvs spuneti ca factura de consultanta facturata partial sa o impart pe perioada de implementare + cea de durabiliate?
Multumesc pentru clarificari!

paturcai
Mesaje: 4537
Membru din: Mie Feb 07, 2007 12:00 am

Re: Factura consultanta proiect fonduri europene

#9 Mesaj de paturcai »

Reluăm: (am avut o exprimare nu tocmai inteligibila)
Conform OMFP 1802/2014, recunoașterea veniturilor din subvenții trebuie să respecte principiul conectării cheltuielilor cu veniturile. Deoarece serviciile de consultanță sunt încadrate la cheltuieli indirecte (cota forfetară de 7%), ele reprezintă o cheltuială curentă de exploatare, nu o componentă a costului de achiziție al utilajelor.
Prin urmare, veniturile din subvenția aferentă consultanței se recunosc exact în luna în care ați înregistrat cheltuiala cu consultanța, în aceeași proporție. Doar subvenția pentru echipamente/utilaje se eșalonează (prin contul 4752) pe durata de amortizare a acelor active.

1. La momentul semnării contractului de finanțare
Recunoașteți dreptul de a încasa subvenția, separând partea de exploatare (consultanța) de partea de investiții (utilajele).
4452 (Împrumuturi nerambursabile...) = %
472 (Venituri înregistrate în avans) – pentru valoarea eligibilă a consultanței
4752 (Împrumuturi nerambursabile pentru investiții) – pentru valoarea eligibilă a utilajelor/echipamentelor
2. La primirea facturii de consultanță (tranșa de 50%)
Înregistrați cheltuiala curentă. Vă recomand utilizarea contului 628 în loc de 618, cu un analitic distinct (ex: 628.UE) pentru trasabilitatea cheltuielilor din proiect.
% = 401 (Furnizori)
628 (Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți) – valoarea netă de 50%
4428.TP (TVA neexigibilă) – dacă se aplică TVA la încasare
3. Reluarea subvenției la venituri (în aceeași lună cu factura)
Deoarece consultanța este eligibilă 100%, anulați partea de venit în avans exact cu suma pe care ați înregistrat-o pe contul 628. Aici nu există nicio eșalonare pe ani.
472 = 7412 (Venituri din subvenții de exploatare...) – cu suma netă a facturii de 50%.
Astfel, cheltuiala din 628 este anulată ca impact fiscal de venitul din 7412 în luna respectivă.
4. La plata facturii către consultant
401 = 5121 (sau 5124/analitic proiect)
4426 = 4428.TP (TVA devine deductibilă)

Când se folosește eșalonarea?
Eșalonarea pe care ați menționat-o se aplică exclusiv echipamentelor achiziționate. Când veți cumpăra un utilaj, nota va fi 213x = 404, iar lunar, pe măsură ce înregistrați amortizarea (6811 = 281x), veți relua la venituri cota-parte din subvenția aferentă utilajului: 4752 = 7584. Durabilitatea proiectului este o obligație contractuală de a menține investiția, dar eșalonarea contabilă a subvenției de investiții se face strict pe durata de viață utilă (de amortizare) a activului, nu pe perioada de durabilitate stabilită de ghid.

Despre amortizarea utilajului achizitionat:
Recepția utilajului: Se face pe baza facturii și a notei de recepție (NIR) 213x = 404.
Punerea în funcțiune: Se întocmește procesul-verbal de punere în funcțiune și se stabilește durata de amortizare.
Amortizarea și recunoașterea venitului: Începând cu data de 1 a lunii următoare punerii în funcțiune, veți înregistra lunar cheltuiala cu amortizarea (6811 = 281x).
Reluarea subvenției: Concomitent cu nota de amortizare, reluați la venituri cota-parte din subvenția de investiții (4752 = 7584), proporțional cu amortizarea calculată (dacă utilajul este finanțat 100%, venitul din subvenție va fi egal cu cheltuiala cu amortizarea; dacă e finanțat parțial, venitul va reprezenta doar procentul finanțat).

Ca regula:
În aceeași lună în care înregistrați cheltuiala, treceți pe venituri și cota-parte din subvenția aferentă consultanței (472 = 7412), astfel încât impactul asupra profitului să fie neutru.
Tehnologia nu înlocuiește omul, dar omul care folosește tehnologia îl înlocuiește pe cel care nu o folosește.
Nu trebuie sa fii primul dar trebuie să fii cel mai bun!

bizganf
Mesaje: 110
Membru din: Mie Apr 08, 2015 1:38 pm

Re: Factura consultanta proiect fonduri europene

#10 Mesaj de bizganf »

Perfect, asa stiam si eu dar ma indoisem la un moment dat cu 472 esalonat la servicii, dar ati clarificat ca vb despre echipamente si nu servicii :)
Va mutumesc frumos pentru tot timpul acordat.

Scrie răspuns