OUG 117/2020 privind indemnizatia lunara acordata medicilor veterinari

Mesaj
Autor
dincav447
Mesaje: 4
Membru din: Mie Mai 16, 2012 5:59 pm

OUG 117/2020 privind indemnizatia lunara acordata medicilor veterinari

#1 Mesaj de dincav447 »

Buna ziua!
Medicii veterinari vor primi o indemnizație lunară de 10.000 de lei după ce Guvernul a adoptat pe 23 decembrie 2019 un amendamentvce vizează aplicarea Legii 236/2019, care modifică OUG 42/2004 privind organizarea activității sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor, începând cu data de 1 ianuarie 2020.
Imi puteti spune va rog in ce cont pot inregistra aceasta indemnizatie/ce contari trebuie facute?
Va multumesc!

Avatar utilizator
tomac
Mesaje: 25996
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am
Localitate: Beiuş, Bihor

Re: OUG 117/2020 privind indemnizatia lunara acordata medicilor veterinari

#2 Mesaj de tomac »

Este discutabil.
Are forma unei subvenții pentru că se acordă în baza unui decont la care se anexează documente ce atestă efectuarea unor cheltuieli și/sau activități. Ori în acest context se poate trata ca o subvenție. Din păcate nu este foarte explicit reglementat acest lucru.
Este important să se facă distincția - subvenție presupune că am venituri din subvenții ce nu sunt impozabile în cazul microîntreprinderilor sau sunt venituri din exploatare, cei 10000 lei fiind considerați remunerarea unui serviciu prestat, caz în care suma este impozabilă.
Eu, aplicând principiul prudenței, o tratez ca o remunerare a unui serviciu prestat și o consider venit din exploatare contabilizându-l pe 704, deși în opinia mea, suma cu pricina este, în fapt, o subvenție acordată în anumite condiții. Prefer însă tratarea sumei ca venit din activitate nu ca subvenție pentru că OUG 42/2004 cu modificările ulterioare nu este explicită și nu folosește nici un moment cuvântul subvenție nici în act și nici în preambulul justificativ al acelor normative ce modifică această ordonanță.
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.

dincav447
Mesaje: 4
Membru din: Mie Mai 16, 2012 5:59 pm

Re: OUG 117/2020 privind indemnizatia lunara acordata medicilor veterinari

#3 Mesaj de dincav447 »

Asa am procedat si eu, am inregistrat-o prin contul 704 si am calculat impozit la ea (doar impozit nu si TVA) dar nu eram sigur daca este bine asa si doream si alte opinii.
Va multumesc!

belibouc436
Mesaje: 395
Membru din: Mar Iul 11, 2006 12:00 am

Re: OUG 117/2020 privind indemnizatia lunara acordata medicilor veterinari

#4 Mesaj de belibouc436 »

Cum adica doar impozit, nu si tva? Am si eu cazul, dar DSV-ul a solicitat de la firma veterinara factura, fiind platitor de tva, deci cu tva si atunci ai si tva de plata din cei 10000 lei.

Avatar utilizator
tomac
Mesaje: 25996
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am
Localitate: Beiuş, Bihor

Re: OUG 117/2020 privind indemnizatia lunara acordata medicilor veterinari

#5 Mesaj de tomac »

Pentru că legea spune clar că această sumă nu este purtătoare de TVA.
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.

mocanua845
Mesaje: 21
Membru din: Joi Feb 09, 2023 9:54 pm

Re: OUG 117/2020 privind indemnizatia lunara acordata medicilor veterinari

#6 Mesaj de mocanua845 »

Buna seara,
Am preluat dupa 25 octombrie si eu o astfel de contabilitate.
Clientul este platitor de tva de foarte multi ani .
El la DSV mereu a trimis factura emisa pe 11.900 lei nu doar pe 10.000 lei si a incasat 11.900 lei, nu 10.000 lei.
Am parcurs OG 42/2004 , LEGEA 236/2019, 291/2020 SI OUG 117/2020 si vad informatii cu "exclusiv TVA".
Pentru acest tip de activitate sunt exceptat?Pana la urma sunt subventii sau sa le tratam ca pe venituri?
Societatea este micro.
Luna aceasta a ajuns la mine si factura asa cum apare pe SPV (valoare 11.900 lei,tva 0), luna trecuta a facut factura de mana(10.000+ tva ).
Tare as vrea sa-mi fie clara intreaga procedura.
Va multumesc.
Weekend frumos

Avatar utilizator
tomac
Mesaje: 25996
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am
Localitate: Beiuş, Bihor

Re: OUG 117/2020 privind indemnizatia lunara acordata medicilor veterinari

#7 Mesaj de tomac »

Vă citez art.15 alin.7 din OG 42/2004 actualizată:
"Concesionarii activităților prevăzute la alin. (2), care asigură prin unitățile medicale veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 un program zilnic de 8 ore pentru proprietarii animalelor din exploatațiile nonprofesionale din circumscripția sanitar-veterinară contractată, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 lei, din bugetul Autorității, scutită de TVA, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferente activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării."

de asemenea, în anexa legată de art.15 din OG 42/2004, la art.6 al anexei:
"Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță primesc suma de 10.000 lei, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza decontului și a documentelor justificative."

Așadar nu "exclusiv TVA" ci "scutită de TVA" - exceptată de TVA. Este o scutire de TVA prin lege specială. Sunt venituri din exploatare.
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.

mocanua845
Mesaje: 21
Membru din: Joi Feb 09, 2023 9:54 pm

Re: OUG 117/2020 privind indemnizatia lunara acordata medicilor veterinari

#8 Mesaj de mocanua845 »

Va multumesc de raspuns.
Intre timp am fost sunata si de fosta contabila si mi-a zis ca ea a inregistrat factura catre DSV cu 11.900 lei pentru ca cei de la DSV atata si platesc 11.900 nu 10.000 lei , desi la alt cabinet din judet deconteaza 10.000 lei .
Lunar partea de tva a fost declarata si platita, mai pot sa remediez sau sa merg corect de acuma inainte si sa ii anuntam pe cei de la dsv sa ne plateasca 10.000 nu si partea de tva ?
Multumesc.

Avatar utilizator
tomac
Mesaje: 25996
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am
Localitate: Beiuş, Bihor

Re: OUG 117/2020 privind indemnizatia lunara acordata medicilor veterinari

#9 Mesaj de tomac »

Eu zic să mergeți corect de acum înainte. Dar firma să se aștepte la eventuale solicitări de corecții pentru facturile emise eronat anterior.
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.

mocanua845
Mesaje: 21
Membru din: Joi Feb 09, 2023 9:54 pm

Re: OUG 117/2020 privind indemnizatia lunara acordata medicilor veterinari

#10 Mesaj de mocanua845 »

Multumesc de clarificari .

Scrie răspuns