Facturare penalitati de reziliere catre clienti

Mesaj
Autor
urs553
Mesaje: 206
Membru din: Mie Iun 19, 2013 10:15 am
Localitate: Oradea

Facturare penalitati de reziliere catre clienti

#1 Mesaj de urs553 »

X SRL factureaza catre clientii sai penalitati de reziliere contract inainte de termen. La momentul facturarii inregistrez venituri impozabile. Daca clientii nu achita c/v facturilor se incep procese pentru recuperarea sumelor prin instanta. Multi clienti contesta in instanta penalitatile, iar uneori castiga in instanta. Dar de la emiterea facturilor pt penalitati, pana la incheierea proceselor in instanta trec ani buni.
La momentul hotararii definitive, X SRL trebuie sa storneze partial sau integral penalitatile facturate.
In contabilitate stornarea veniturilor le inregistrez pe 1171(fiind af. anilor anteriori), si astfel trebuie sa depun D101 rectificative, ceea ce imi consuma mult timp.

Departamentul juridic de la X SRL sustine ca doar penalitatile facturate pot fi solicitate prin instanta. Asa este ? juridic nu exista alte solutie in fara de facturarea penalitatilor?

paturcai
Mesaje: 4526
Membru din: Mie Feb 07, 2007 12:00 am

Re: Facturare penalitati de reziliere catre clienti

#2 Mesaj de paturcai »

Suma penalitatilor nu cred - sunt convins, pot sa jur - ca nu sunt atat de mari incat sa schimbe rezultatul exercitiului anterior in mod dramatic.
Potrivit OMFP 1802/2014, daca omisiunile nu sunt semnifictive/relevante atunci ele se inregistreaza pe seama contului de profit si pierdere curent.
Care este valoarea pragului de semnificatie sau cum stabilim pragul de semnificatie?
Fiecare entitate, prin politicile contabile, isi stabileste un prag de semnificatie, care poate fi:
- 10% din totalul veniuturilor din vanzari
- 15 salarii minime pe economie
- etc
Folositi acelasi cont de venituri pe care l-ati folosit si la emiterea facturii, dar cu semnul minus.

Departamentul juridic are dreptate.

Definitii: (OMFP 1802/2014)
 SECȚIUNEA 1.2
    Definiții
 14. prag de semnificație înseamnă statutul informațiilor în cazul în care se poate anticipa în mod
rezonabil că  omiterea sau prezentarea eronată  a acestora influențează  deciziile pe care utilizatorii le
adoptă  pe baza situațiilor financiare ale entității. Pragul de semnificație al elementelor individuale se
evaluează în contextul altor elemente similare.
....
  67. ‐ (1) Corectarea erorilor aferente exercițiului financiar curent se efectuează pe seama contului
de profit şi pierdere.
    (2) Corectarea erorilor semnificative aferente exercițiilor financiare precedente se efectuează pe
seama rezultatului reportat (contul 1174 "Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile").
    (3) Erorile nesemnificative aferente exercițiilor financiare precedente se corectează, de
asemenea, pe seama rezultatului reportat. Totuşi, potrivit politicilor contabile aprobate, erorile
nesemnificative pot fi corectate pe seama contului de profit şi pierdere.
    (4) Erorile nesemnificative sunt cele de natură să nu influențeze informațiile financiar‐contabile.
Se consideră  că  o eroare este semnificativă  dacă  aceasta ar putea influența deciziile economice ale
utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare anuale. Analizarea dacă o eroare este semnificativă sau nu
se efectuează în context, având în vedere natura sau valoarea individuală ori cumulată a elementelor.
    68. ‐ (1) Corectarea erorilor aferente exercițiilor financiare precedente nu determină modificarea
situațiilor financiare ale acelor exerciții.
    (2) În cazul erorilor aferente exercițiilor financiare precedente, corectarea acestora nu presupune
ajustarea informațiilor comparative prezentate în situațiile financiare. Informații comparative referitoare la
poziția financiară  şi performanța financiară, respectiv modificarea poziției financiare, sunt prezentate în
notele explicative.
    (3) În notele explicative la situațiile financiare trebuie prezentate informații cu privire la natura
erorilor constatate şi perioadele afectate de acestea.
    69.  ‐  Înregistrarea stornării unei operațiuni contabile aferente exercițiului financiar curent se
efectuează  fie prin corectarea cu semnul minus a operațiunii inițiale (stornare în roşu), fie prin
înregistrarea inversă  a acesteia (stornare în negru), în funcție de politica contabilă  şi programele
informatice utilizate.
Tehnologia nu înlocuiește omul, dar omul care folosește tehnologia îl înlocuiește pe cel care nu o folosește.
Nu trebuie sa fii primul dar trebuie să fii cel mai bun!

Avatar utilizator
tomac
Mesaje: 18824
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am
Localitate: Beiuş, Bihor

Re: Facturare penalitati de reziliere catre clienti

#3 Mesaj de tomac »

Eu mă îndoiesc sincer că pot fi solicitate doar penalități facturate.
Nu știu de vreo astfel de prevedere.
Codul fiscal nu obligă la facturarea lor. Factura este obligatorie pentru livrare de bunuri și servicii sau avansuri.
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.

pomparaus
Mesaje: 5531
Membru din: Vin Iun 06, 2014 10:47 am

Re: Facturare penalitati de reziliere catre clienti

#4 Mesaj de pomparaus »

Si noi mai avem cazuri cand calculam penalitati de intarziere (atunci cand ajungem la proces) pe care le solicita avocatul pe langa creanta curenta si cheltuielile de judecata.
In momentul cand se solutioneaza procesul, iar debitorul este obligat (pe langa debit si cheltuieli de judecata) si la plata acestor penalitati, abia atunci le facturam, niciodata inainte.

urs553
Mesaje: 206
Membru din: Mie Iun 19, 2013 10:15 am
Localitate: Oradea

Re: Facturare penalitati de reziliere catre clienti

#5 Mesaj de urs553 »

@paturcai
In cazul descris de mine vorbim de penalitati de reziliere contract inainte de termen, si da suma este semnificativa cca 133.000 lei!!
Deci nu pot sa o duc in Cont de Profit si Pierdere, ca fiind aferent anului curent!

urs553
Mesaje: 206
Membru din: Mie Iun 19, 2013 10:15 am
Localitate: Oradea

Re: Facturare penalitati de reziliere catre clienti

#6 Mesaj de urs553 »

@TomaC.
si eu ma indoiesc, de aceea am postat aceasta intrebare.
mersi pentru raspuns.

urs553
Mesaje: 206
Membru din: Mie Iun 19, 2013 10:15 am
Localitate: Oradea

Re: Facturare penalitati de reziliere catre clienti

#7 Mesaj de urs553 »

@pomparaus
Multumesc pt raspuns.

Scrie răspuns