daca incepand cu 29.06.2016 am un angajat cu ctr munca de 8 ore, cand calculez impozitul pe venit aplic cota de 2% chiar daca are lucrate doar 2 zile ?
Multumesc
salarii
Re: salarii
Da.
"(5) În cazul în care, în cursul anului fiscal, numărul de salariați se modifică, cotele de impozitare prevăzute la alin. (1) se aplică în mod corespunzător, începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea, potrivit legii. Pentru microîntreprinderile care au un salariat, respectiv 2 salariați și care aplică cotele de impozitare prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), al căror raport de muncă încetează, condiția referitoare la numărul de salariați se consideră îndeplinită dacă în cursul aceluiași trimestru sunt angajați noi salariați."